Boyboy despre instrumentale in Hip-Hop

O istorie scurta. The making of Boyboy.

Imi aduc aminte ca imi placea hip-hopul de cand nu stiam cum se numeste. Intrebat, raspunsul meu era invariabil “imi place muzica aia in care vorbesc aia“. Boyboy era erudit de mic. Apoi, trecand prin perioada in care scriam “rap” pe toate zidurile am ajuns in fata primei casete de hip-hop din viata mea, un bootleg cu Gangsta’s Paradise al lui Coolio. Totusi cred ca a existat si un MC Hammer la un moment dat in formarea mea, inaintea lui Coolio. Bootleg, normal. Nu erau alternative pe atunci.

Totusi nu imi dadeam seama in ce am intrat inca. Am realizat abia in momentul in care am ascultat Hit ‘Em Up. Nici nu trebuie sa mai spun a cui este. Poate ca toti am intrat in hip-hop cu 2Pac. Ascultam Changes la radio si mi-am dat seama ca imi place prea tare ca sa las muzica asta minunata sa treaca pe langa mine. M-am imbracat si am cumparat caseta dubla Greatest Hits a lui 2Pac (imi aduc aminte ca o aveau la vanzare si la Posta… la Posta!). Cand am ascultat Hit ‘Em Up mi-am dat seama ca am regasit ceva ce nici nu stiam ca-mi lipsea.

Pe atunci eram inca Alex. Niciun alias, nicio poveste de ascensiune plina de ghetouri si viata de strada. Doar un copil inconjurat de pereti pe care scria “rap”. Mult 2Pac mai tarziu… dupa ce am ascultat toate albumele si am invatat toate versurile mi-am dat seama ca nu pot sa ma limitez la un singur artist (care incepuse chiar sa ma deprime serios) si am inceput sa studiez, sa experimentez si sa descopar, pe un drum care nu s-a incheiat nici azi si nu cred ca se va incheia vreodata.

Fast-forward peste perioada in care am ascultat obsesiv The War Disc din albumul War and Peace al lui Ice Cube si ajungem in momentul magic in care imi dau seama ca eu si cu omu’ meu suntem raspunsul tuturor intrebarilor in materia hip-hopului cantat in engleza. Si ca e timpul sa facem lumea un loc mai bun (de fapt America era tinta) cu puterea versurilor noastre combinata cu pronuntia noastra impresionanta de baieti est-europeni.

Visul strazii n-am fost… am reusit totusi sa cream o melodie pe care am produs-o eu in totalitate din sunete originale (sau cel putin imposibil de depistat) ceea ce era un pas gigantic inainte, considerand ca am plecat de la un MIDI editor (nu aveam nici o sansa) si am absolvit scoala de Dance eJay si, putin mai tarziu, Hip-Hop eJay. Bine ca am scapat. Programele alea reprezinta cel mai mare deserviciu pe care ti-l poti face ca producator. Mai bine sa sune oribil facut de tine decat sa sune mediocru facut de altii. Dar sa ne intoarcem la melodie, a carei varianta completa nu o voi publica niciodata. Prefer sa-mi pastrez statutul in societate. Si poate chiar sa-l imbunatatesc.

Am schimbat o multime de nume de-a lungul timpului. Louie, Skillz, Swill (cel mai prost nume posibil… cautati in dictionar si va minunati. O fi primul sens bun dar nu il justifica pe al doilea, pe care nu l-am observat la timp), Young Rich (”I’m young, I’m gonna be rich, poate exista un nume mai potrivit?”… wait and see!), Smokey Bear Blunt Ranger (mai mult un al doilea alias amuzant), Mademan and finally… Julez, cel care a produs melodia de care vorbeam mai devreme, primul si singurul single al trupei Just a G (hey, cand Dr. Dre iti apare in vis si se adreseaza trupei tale cu numele asta il accepti fara sa mai pui intrebari. Noroc ca nu am visat eu ci “my main man” Knox, cealalta jumatate a trupei). Knox & Julez… kinda catchy, huh? Anyway, am pastrat instrumentalul special pentru momente ca asta:

Cand am ascultat melodia terminata am inteles amandoi ca America va continua sa se invarta odata cu Pamantul si fara sa ne exercitam noi doi talentul pe solul ei aurit. Sa il conving pe Knox sa cantam in romaneste nu a fost cu putinta, deci concursul Parazitilor de pe Categorie Grea (Operatiunea Instrumentalul) nu ne-a adus cu niciun pas mai aproape de faima si bani. Si nici prin cap nu-mi trecea ca avea sa participe la concurs si un Nimeni Altu’. Ca nu m-as mai fi obosit sa sper la vreun castig.

Visul de a scrie si canta Hip-Hop s-a stins treptat pana a ramas doar o amintire placuta si o anecdota joviala intr-un blog. A ramas insa dragostea puternica pentru hip-hop si pasiunea pentru productia de instrumentale. Am continuat sa compun si sa ma perfectionez, am ajuns sa vorbesc cu Hadesul fara sa se nasca ceva concret in afara de o situatie interesanta in care o trupa (sunt sigur ca nici ei nu mai tin minte intamplarea) a cantat pe un instrumental de-ale mele intr-un club in timp ce Ombladon asculta, din public, dand din cap apreciativ. Cea mai importanta incurajare de pana atunci…

Boyboy este evolutia fireasca a unei viziuni personale asupra Hip-Hopului ce a durat ani de zile sa se materializeze, un om care incearca sa transmita cateva sentimente prin alaturarea naiva a unor note muzicale. Proiecte in zilele noastre am, cu Skizzo Skillz, Criss Blaziny si altii. Nu ii voi dezvalui pe toti, am incredere ca iti plac surprizele.

Din Dristor, Bucuresti, Boyboy zice pace.