Cand e ultima data cand ai vazut atat de multi superproducatori vorbind cu respect si admiratie despre acelasi subiect?
Pana apare albumul lui, NY’s Finest, asculta niste productii de pe pagina lui de instrumentale de pe MySpace. Daca nu te trimite la pamant inca de la primul instrumental inseamna ca nu-ti place Hip-Hopul.
A, si mai am ceva: un link catre un articol foarte bine construit in care Alchemist, Marco Polo si altii discuta melodiile lor preferate (downloadabile) produse de acelasi inegalabil Pete Rock.
Am zis de ceva timp ca fac un post in care prezint playlistul meu cu intrumentale de care nu reusesc sa scap, care ma bantuie si care ma invata meserie de cand am inceput sa ascult cum trebuie muzica. Sunt acele melodii la care ma intorc in continuu. Daca le pui in ecuatie pe toate o sa descoperi cine este Boyboy si ce ii apasa lui clapele. Nu vreau sa amai berez asa ca voi prezenta direct lista (ordinea melodiilor se bazeaza pe ratiuni pur artistice, nu coincide cu ordinea preferintelor mele). La sfarsit e linkul de unde downloadezi “albumul“.
01.Jay-Z - Never Change (produs de Kanye West) (dupa cum am mai spus intr-un post… este negativul meu preferat (si melodia mea preferata de asemenea) din orice epoca, stil sau gen muzical) 02.Nas - N.Y. State Of Mind (Part 2) (produs de DJ Premier) 03.Nas - Poppa Was A Playa (produs de Kanye West) 04.Cam’Ron ft Juelz Santana - Hey Ma (ft Juelz Santana) (produs de D R Period si Mafia Boy) (de pe ultimul album pe care a mai fost Cam’Ron relevant - Come Home With Me) 05.Jay-Z - Public Service Announcement (produs de Just Blaze) 06.Common - The People (produs de Kanye West) (o melodie foarte subtila, asculta toate nuantele, in special vocea lui Gil Scott-Heron a carui melodie “We Almost Lost Detroit” a fost samplata - asculta studiul de caz aici) 07.Young Jeezy - Mr. 17.5 (produs de Don Cannon) (un nou intrat in lista, o melodie simpla din perspectiva tehnica dar adanca si puternica prin rezultatul final) 08.Mobb Deep - The Start Of Your Ending (produs de Havoc) (este fascinant cum un producator/rapper precum Havoc poate pastra acelasi stil timp de peste un deceniu fara sa devina repetitiv. ) 09.Snoop Dogg - Vato (ft B-Real) (produs de Pharrell) (daca iti amintesti, am avut noi o discutie foarte lunga si amanuntita in legatura cu instrumentalul asta) 10. Fat Joe - Safe 2 Say (The Incredible) (produs de Just Blaze) (motivul pentru care Just este si va fi producatorul meu preferat… la fel si Breathe, al lui Fabolous) 11.Jay-Z - It’s Hot (Some Like It Hot) (produs de Timbaland) (aici descoperi un Timbaland pe vremea cand era doar Timbaland si nu superproducatorul de astazi… era tanar, infometat si necrutator)
Click si asculta:
Din Dristor, Bucuresti, Boyboy zice pace si apasa play.
Fara el?! Bine ca nu e cazul. Voi vorbi in detaliu despre melodia Vato (ft B-Real) a lui Snoop Dogg de pe ultimul lui album Tha Blue Carpet Treatment. Poti sa o asculti inainte sa incepem (pentru analiza de detaliu ar fi mai bine sa cauti o varianta de o calitate superioara):
Este, clar, printre cele mai bune instrumentale din 2006. Ce e interesant este ca Pharrell nici macar ca nu s-a intrecut pe sine. El livreaza hituri (nu in sensul trivial - vorbesc de melodiile alea puternice care merita sa fie scoase in fata) de vreo 12 ani (cu sau fara Chad, in Neptunes). La Vato, ca sa te convingi, e suficient sa asculti cu atentie doar snare-ulcare este o lectie in sine.
Se simte straduinta caracteristica a lui Pharrell (care, ironic, vine fara efort), creativitatea care abunda si inspiratia permanenta (12 ani este putin mai mult decat jumatate din intreaga existenta a lui Boyboy pe aceasta planeta si nu poti sa fii altfel decat fascinat in fata unei asemenea realizari). Treci peste faptul ca melodia are vreo doua bridge-uri(multi producatori nu se chinuie sa faca nici macar unul) si vei ajunge la loop-ulde baza, care, in stilul lui Pharrell, este repetitiv fara sa fie deranjant. Ba, dimpotriva, reuseste sa transforme un ritm repetitiv intr-un ritm pur si simplu antrenant. Cum? Basul ala genial. In contrast cu sunetul principal de pian distorsionat, basul reuseste sa tina proaspata o idee pe care o repeta timp de 4 minute si 44 de secunde. Surprinzator, el este mai important si mai prezent decat kick-ul (chiar daca de fapt construiesc impreuna ceva mai valoros decat suma lor), situatie aparte daca analizam majoritatea melodiilor Neptunes.
Daca toata complexitatea asta nu este de ajuns, la minutul 1:49 apare din senin un sunet total nou care nu mai dispare pana la sfarsit. O trompeta cu pitch-ul coborat - sau poate chiar o tuba normala - (oricum, un instrument din alama pe care daca nu l-am nimerit dau vina pe ora tarzie la care postez) explodeaza neasteptat in mijlocul versului lui Snoop, evolueaza de doua ori (deci trei aparitii in total) si se repeta astfel pana la sfarsitul melodiei (chiar la fiecare a treia aparitie sare putin de pe ritm - un trademark al lui Pharrell; de cate ori nu a introdus el hi-hat-urile manual (si uneori chiar toata percutia), chiar daca erau sample-urisi nu instrumente reale, doar ca sa le dea un feel autentic si uneori chiar evident asincron). Sunetul oscilant de clarinet (sau un instrument asemanator) de la sfarsitul loopului care formeaza bridge-ul principal merita de asemenea mentionat intr-un mod admirativ. Chiar si el evolueaza in timpul scurt in care apare. Nimic nu stagneaza in negativul asta. Nici Snoop, care este exemplar, intors la forma din Doggystyle cu o poveste atragatoare si cu un suflu proaspat. Tocmai cand credeai ca e prea batran ca sa mai aiba subiecte de dezbatut. O informatie interesanta este ca initial Snoop era urmat pe refren chiar de Pharrell care canta acelasi text ca si B-Real cu un accent cat mai apropiat de perceptia stereotipica a idiomului “latinilor” din S.U.A.. Dupa ce un numar de oameni au semnalat aspectul rasist al acestei interpretari Pharrell a fost inlocuit cu B-Real de la Cypress Hill. Pana in ziua asta mi se pare mult mai buna varianta cantata de Pharrell. Uite despre ce vorbesc:
O nota: in timp ce am scris postul asta am ascultat Vato de mai mult de 15 ori si nu a devenit obositoare in nici un moment. Ceea ce e mai mult decat suficient pentru a-mi dovedi ca tot ce am scris este adevarat. O melodie uimitoare de la un producator extrem de talentat. Pentru mine acest om inspirat permanent este permanent o inspiratie. O diferenta dintre Pharrell si Timbaland este ca, pana la proba contrarie, primul nu pare sa fi furat nici o melodie. Ma refer la incidentul cu Timbaland si artistul finlandez. Update: Intr-un interviu audio ulterior, Timbaland declara ca a luat sampleul dintr-un joc video si nu scria nicaieri cui ii apartin drepturile. Asa-i in rap.
Si ca sa sarbatorim creativitatea lui Pharrell te las cu un film foarte scurt cu el in studio cu Diddy. Interesant este cand el spune “Probabil ca auzi de fapt directia in care trebuie sa mergem” ca raspuns la obiectia lui Diddy ca ar fi disparut un sunet de percutie care fusese in melodie. Spun interesant pentru ca dezvaluie putin din metoda de lucru a unui producator genial aratandu-ne cum isi bazeaza spiritul creator pe puterea subconstientului si pe semnalele pe care el le emite in cele mai neasteptate momente, chiar si sub forma unor memorii false (ca percutia lui Diddy). Din pacate melodia nu a aparut pe albumul (slab) final al lui Diddy dar instrumentalul este foc:
