Ice Cube pe WC

Haha, n-am putut sa ma abtin. Mda, vreau sa vorbesc despre Guilty by Affiliation, noul album al lui WC (pronuntat “Dubcee” pentru incepatori), construit sub indrumarea lui Ice Cube. Ia-l de aici si hai sa-l discutam.

Printre instrumentale, dupa parerea mea, vedeta este fara indoiala “If You See a Bad Bitch“, produs de Teek “The Beatsmith” si Dee “Underdue“, baieti care asigura de asemenea productia pe piesa eponima si pe patru altele. N-am mai auzit de ei, poate pentru ca nu ascult prea mult produs din West Side, dar pot spune ca lasa impresia ca sunt multumiti de propriul nivel fara sa incerce sa depaseasca granite sau sa ridice stachete muzicale. Ridic Unirea pentru ei totusi pentru “…Bad Bitch”.

Rick Rock (il tii minte) vine si el cu o alta creatie puternica pe “Look at Me“. Nu-i de glumit cu baiatul asta. “Gang Injunctions” (lucrat de unu’ pe nume Emile) suna ca o copie ieftina a lui “If I Can’t” al lui 50 Cent (vorbesc serios, e flagrant) si astfel isi iroseste sansa de a face impresie pe blogul meu sublim, desi isi rascumpara intr-o anumita masura greseala cu “Dodgeball“, o executie à la Dr.Dre circa 2001. Nottz e si el la datorie pe “Jack And The Bean Stalk“, un negativ “mare“, cu mai multe lucruri de spus decat pot sa intre pe un simplu loop. Iar The Legendary Traxter se prezinta cu “Side Dick“, instrumental care suna de parca ar fi folosit aceleasi sampleuri (in alta ordine si fara efecte) de pe “Comedy Central“, melodia baietilor de la Clipse (producatori The Neptunes).

Flowul lui WC nu se impiedica niciodata si dovedeaste cu usurinta ca autorul are un talent deosebit pentru refrenuri. Coperta albumului e frumoasa, cu un Ice Cube care inca arata ca in vremurile bune cand isi facea treaba in NWA.

Albumul e tare. Imi pot imagina cum explodeaza S.U.V.urile cu melodiile noi ale lui WC in Los Angeles in timp ce citesti postul asta. Iar shaii din Constangeles au sarit cu siguranta deja pe noul album. Daca nu, sa va fie rusine.

In caz ca ai ratat linkul de download, este aici.

Boyboy. Bucuresti. 2007. In this bitch.

Game si instrumentalele pe Doctor’s Advocate

Am ascultat Doctor’s Advocate si este un album puternic, bun spre foarte bun. Ar putea chiar sa aiba succes mare cu el. Presimt o intoarcere la moda a gang-bangingului cu o multime de rapperi (de la Game, Snoop cu viitorul lui album The Blue Carpet Treatment si pana la Lloyd Banks si Lil’ Wayne) care au scos sau urmeaza sa scoata albume care se focuseaza (foarte mult sau mai putin) pe modul asta de viata. Ar putea sa fie urmatorul val in hip-hop, dupa ce rapperii din sud au detinut puterea ca Ceausescu. Asta cumulat cu multitudinea de albume care o sa fie lansate in noiembrie si decembrie (intre care Nas si Jay-Z!) o sa faca din iarna 2006 una din cele mai interesante din ultimii ani.

Onward. Instrumentalele de pe Devil’s Advocate, cu toate ca nu sunt binecuvantate de Dre, sunt bune. Nu chiar The Documentary bune, dar bune. Dupa parerea mea, bijuteria albumului (vb de intrumentale!) este One Night, produsa de Nottz. Este complexa si i se potriveste lui Game mai bine ca un tatuaj cu LA sub ochi. Un instrument de brass care dinamizeaza un pian clasic. Adauga si un flaut razletz care apare cand nu te astepti si iese un beat pe care mi-as fi dorit sa il creez eu azi noapte.

Premiul hype pentru Scott Storch care a creat un beat pentru melodia Too Much care se comporta foarte ciudat: incepe oribil, ca si cum l-ar fi creat dupa ce a ascultat Bee Gees toata noaptea. Apoi, cand incepe Game sa vorbeasca, devine extrem de interesant, dar doar la prima ascultare. Cand (daca) il asculti a doua oara iti dai seama ca e o melodie mediocra. Pe la mijloc Game zice I’ve been watching Dre so long, I’m makin beats now. Poate i-ar fi iesit unul mai bun.

Producatorul meu preferat are si el 2 melodii pe album si ca de obicei, sunt foc. Cu toate ca nu vor fi putini cei care se vor intreba daca a adus vreo contributie la piesa Remedy, pentru ca Just Blaze doar upgradeaza tobele melodiei clasice Black Steel in the Hour of Chaos (Public Enemy) care si ei la randul lor sampleaza pianul din melodia Hyperbolicsyllabicsesquedalymistic a lui Isaac Hayes. Asa-i in rap. Totusi pe ultima melodie de pe album, minunea de 9 minute cu Nas, Just se intoarce cu o doza proaspata (sau mai bine zis imbatranita ca un vin si nefolosita) de soul.

La album mai participa Swizz Beatz (Scream On ‘Em) cu un beat pe care il uiti (sper) repede, un old-school Kanye (Wouldn’t Get Far) care deranjeaza putin cu un tipat prea tipator, mai e o melodie featuring Daz care din pacate nu este produsa de Daz si apoi un mini-Dre, Jonathan “J.R.” Rotem (care m-a impresionat pe albumul lui 50) vine cu 2 melodii care incep sa semene prea mult una cu alta (si cu restul creatiilor lui) dupa doar o bere.

O bere pentru Game pentru ca albumul merita.

*EDIT* Da, scrisesem Devil’s Advocate si apoi am modificat. Nu pot sa-mi scot din sistem numele filmului, ii gresesc titlul albumului lui Game de fiecare data cand vorbesc despre el…