Vreau sa aflu ceva. Spune-mi sincer: daca nu stiai ca beatul asta este creat de Dr. Dre, ti-ar fi placut?
Melodia este Nas ft The Game & Marsha – QB True G de pe urmatorul album al lui Nas, Hip-Hop is Dead sau …the N (cum o ramane pana la urma):
Pace.
Pana la urma cine e Mr. What-you-know-about-that? L-am vazut pe DJ Toomp prin interviuri vorbind despre cel mai mare hit produs de el, instrumentalul pe care i l-a vandut lui T.I. si care mai tarziu a devenit melodia What You Know de pe albumul King. Vorbea prin interviurile astea despre ce melodie a urmarit pentru inspiratie (am uitat cum se numea, era una veche de tip motown care suna cam la fel) si cum a facut beatul. Si am mai citit mesajele fanilor care il ridicau in slavi.
Acum, sa vorbim putin despre adevaratul producator, cvasinecunoscut, Wonder (apasa, ar trebui sa se deschida in alt link), care a facut de fapt negativul. A ascultat melodia veche, s-a inspirat, a produs beatul si i l-a vandut lui Toomp (care a schimbat tobele si l-a vandut mai departe, deci, teoretic, valoare adaugata exista). Wonder nu este creditat drept coproducator pe album (dar macar apare in calitatea asta in soundtrackul filmului ATL, unde a mai fost folosita melodia) dar bani a luat.
Nu vorbim de partea de business. E clar ca este benefic pentru toata lumea. Un producator popular si cautat este asaltat cu ‘jdemii de cereri de de la artisti. Poate sa lucreze la 10 beaturi in acelasi timp (la figurat) cu o multime dintre ei. Devine la un moment dat greu sa faci fata. In timpul asta, producatori tineri, creativi si foarte infometati lucreaza la 10 beaturi deodata fara artisti la orizont. Ei primesc banii dar nu primesc recunoasterea mondiala pe care o merita (care valoreaza mult mai mult pe termen lung). Totusi, dragostea trece prin stomac si, cand ai burta plina, nu poti sa fii decat fericit. In ceea ce priveste artistul, el primeste un beat cu adevarat bun si asta este tot ce il intereseaza.
Dar este cam urat. Faceti o comparatie intre ce ati simti pentru un DJ Toomp (sau un Dre, sorry to burst your bubble) si un Timbaland (care nu ar face niciodata asa ceva). E o diferenta, nu? Cat despre Wonder, acum il stiti. Dar cati mai sunt in situatia lui? Mie mi-ar placea sa ii cunosc.
P.S. Am mai adaugat o melodie pe myspace (e link pe dreapta) . Nu am mai postat nimic de mult but I’ll try harder.
*EDIT* m-am uitat pe wikipedia si melodia de unde s-a inspirat Wonder este Roberta Flack – Gone Away.
Am ascultat Doctor’s Advocate si este un album puternic, bun spre foarte bun. Ar putea chiar sa aiba succes mare cu el. Presimt o intoarcere la moda a gang-bangingului cu o multime de rapperi (de la Game, Snoop cu viitorul lui album The Blue Carpet Treatment si pana la Lloyd Banks si Lil’ Wayne) care au scos sau urmeaza sa scoata albume care se focuseaza (foarte mult sau mai putin) pe modul asta de viata. Ar putea sa fie urmatorul val in hip-hop, dupa ce rapperii din sud au detinut puterea ca Ceausescu. Asta cumulat cu multitudinea de albume care o sa fie lansate in noiembrie si decembrie (intre care Nas si Jay-Z!) o sa faca din iarna 2006 una din cele mai interesante din ultimii ani.
Onward. Instrumentalele de pe Devil’s Advocate, cu toate ca nu sunt binecuvantate de Dre, sunt bune. Nu chiar The Documentary bune, dar bune. Dupa parerea mea, bijuteria albumului (vb de intrumentale!) este One Night, produsa de Nottz. Este complexa si i se potriveste lui Game mai bine ca un tatuaj cu LA sub ochi. Un instrument de brass care dinamizeaza un pian clasic. Adauga si un flaut razletz care apare cand nu te astepti si iese un beat pe care mi-as fi dorit sa il creez eu azi noapte.
Premiul hype pentru Scott Storch care a creat un beat pentru melodia Too Much care se comporta foarte ciudat: incepe oribil, ca si cum l-ar fi creat dupa ce a ascultat Bee Gees toata noaptea. Apoi, cand incepe Game sa vorbeasca, devine extrem de interesant, dar doar la prima ascultare. Cand (daca) il asculti a doua oara iti dai seama ca e o melodie mediocra. Pe la mijloc Game zice I’ve been watching Dre so long, I’m makin beats now. Poate i-ar fi iesit unul mai bun.
Producatorul meu preferat are si el 2 melodii pe album si ca de obicei, sunt foc. Cu toate ca nu vor fi putini cei care se vor intreba daca a adus vreo contributie la piesa Remedy, pentru ca Just Blaze doar upgradeaza tobele melodiei clasice Black Steel in the Hour of Chaos (Public Enemy) care si ei la randul lor sampleaza pianul din melodia Hyperbolicsyllabicsesquedalymistic a lui Isaac Hayes. Asa-i in rap. Totusi pe ultima melodie de pe album, minunea de 9 minute cu Nas, Just se intoarce cu o doza proaspata (sau mai bine zis imbatranita ca un vin si nefolosita) de soul.
La album mai participa Swizz Beatz (Scream On ‘Em) cu un beat pe care il uiti (sper) repede, un old-school Kanye (Wouldn’t Get Far) care deranjeaza putin cu un tipat prea tipator, mai e o melodie featuring Daz care din pacate nu este produsa de Daz si apoi un mini-Dre, Jonathan “J.R.” Rotem (care m-a impresionat pe albumul lui 50) vine cu 2 melodii care incep sa semene prea mult una cu alta (si cu restul creatiilor lui) dupa doar o bere.
O bere pentru Game pentru ca albumul merita.
*EDIT* Da, scrisesem Devil’s Advocate si apoi am modificat. Nu pot sa-mi scot din sistem numele filmului, ii gresesc titlul albumului lui Game de fiecare data cand vorbesc despre el…
Categorii: ceausescu · dr. dre · game · j.r. rotem · just blaze · kanye west · nottz · public enemy · scott storch · swizz beatz
